Despre noi

NOI SPUNEM „DA”, DE FIECARE DATĂ CÂND AVEȚI NEVOIE DE BANI

Pentru a primi un credit, nu mai trebuie să faceţi cozi interminabile şi să vă pierdeţi timpul! Contactați compania financiară Dacredit şi primiţi un credit rapid în câteva clicuri de mouse.

Deseori, planurile dumneavoastră sunt zădărnicite de evenimente neprevăzute. Salariul este achitat cu întîrziere, se apropie termenul de achitare a taxei de studii, beneficiaţi de o ofertă fierbinte de la operatorul de turism, sau vecinii de sus v-au inundat apartamentul şi acesta necesită o reparaţie urgentă – fiecare din noi, probabil, s-a ciocnit cu astfel de probleme. Apare întrebarea: unde puteţi obţine suma de bani necesară cât mai curând posibil? Consideraţi că soluţia a fost deja găsită.

Atuurile noastre

Oferim credite rapide cu o probabilitate înaltă de aprobare a solicitărilor de credit. Pentru noi nu contează motivele pentru care aveţi nevoie de credite urgente, mai mult ca atât, acordăm credite fără adeverinţă de salariu.

Pe piaţa financiară există o mare varietate de companii specializate în acordarea creditelor şi fiecare din ele oferă produse, care au atât avantaje cât și pericole ascunse. Compania noastră ocupă un loc de vază printre partenerii financiari de încredere. Anume din acest motiv, vă oferim o serie de oferte atractive, care, neapărat vă vor cointeresa:

A primi un credit urgent în Chişinău e simplu, rapid şi nu necesită documente inutile. Totă informaţia detaliată este disponibilă pe pagina web a companiei. Orice persoană interesată în obținerea unui împrumut, poate alege cea mai optimă schemă de creditare, ţinând cont de preferinţele individuale.

Banii imediat. Credite rapide on-line pentru orice necesităţi. Pe cardul bancar sau în numerar până la 4000 lei în ziua solicitării creditului.

Uneori planurile noastre sunt zădărnicite de evenimente neprevăzute. Salariul este achitat cu întârziere, iar taxa de studii trebuia să fie achitată deja ieri? Automobilul s-a stricat inoportun? Poate beneficiaţi de o ofertă fierbinte de la operatorul de turism, sau de un abonament anual cu preț redus la clubul de fitness?

Pentru asistența rapidă în astfel de situații, compania de microfinanțare Dacredit vă stă mereu la dispoziţie. Noi oferim microcredite on-line și acordăm banii în ziua solicitării, fără tărăgănarea bancară obişnuită.

Nu avem nevoie de un certificat de salariu, garanți și proprietate în gaj. Completați un formular simplu cu datele personale și soluţionaţi-vă imediat problema financiară.
Serviciul de acordare a creditelor fucţionează în regim on-line: pentru încheierea contractului şi primirea banilor nu este nevoie să vă deplasaţi din faţa computerului.

Aveți nevoie de condiții speciale?
Sunați-ne la nr. 022 260 763, 060 244 690 și noi vă vom face o ofertă corespunzătoare.

„Nu avem nevoie de un certificat de salariu, garanți și proprietate în gaj. Completați un formular simplu cu datele personale și soluţionaţi-vă imediat problema financiară deja astăzi”
100% on-line
fără a ieși din casă sau din oficiu!
Fără gaj,
garanții și certificate.
Un procent înalt de aprobare
a solicitărilor de credit.
Până la 20000 lei pe lună,
la 0,136% pe zi.

NOI SPUNEM „DA”, DE FIECARE DATĂ CÂND AVEȚI NEVOIE DE BANI